Pierdut suflet, îl declar nul

16508220_10211457683656009_100644705802691157_n

În umbra ultimelor evenimente din țară, am uitat ceva: de noi.

Ai mei sunt fundamental liberali. Am crescut cu ideea că partidul de stângă nu trebuie votat și că orice propun, în principiu, ca doctrină, e greșit. Mama, de asemenea, suferă de un fel de anxietate care aproape că o împingea să ne comande coșciug de fiecare dată când tata sau eu nu răspundeam la telefon. Ăsta e contextul.

Pe acest fond, ai mei sunt împotriva a ceea ce se întâmplă azi. Mama, e speriată de moarte, pe marginea unui crize în fața unui dezechilibru general în țară. Tata, antreprenor cu mâinile curate prin excelență, vede cum propria existență este influențată de evenimentele cotidiene. Iar eu, cu dreptatea mea în mână urlu și țip în fața lor pentru o idee.

Și după 7 zile de ciocniri verbale violente în familie, mă întreb: oare ce am făcut cu mine? Oare dincolo de orice culoare politică și idee, nu sunt oamenii ăștia ce iubesc mai mult? Nu cumva, din cauza unei ideologii, ne-am otrăvit sufletul cu ideea că deținem adevărul absolut și prin urmare urâm pe oricine are altă parere? Oare, indiferent de partea cui suntem, vocea noastră a ajuns să nu mai poarte propria răspundere, împrumutându-ne identitatea unei idei de masă?

Cred că cea mai mare putere individuală în perioadele de tranziție stă în a fi foarte bine așezat în propria persoană. A știi clar cine ești, pe cine iubești și ce convingeri ai. Dar asta nu înseamnă că oamenii se împart în cei impotriva și cei cu tine. Indivizii au voie să aibă orice parere. Obligația noastră, ca oameni întregi la cap și suflet e să acceptăm asta și să o respectăm, nelăsând conflictele de idei să ne însângereze ochii.

Cumva încă văd binele individual și consider toate vocile pline de ură un efect al psihologiei de mulțime. Pompați de cele două ideologii opuse, am ajuns să spunem lucruri nedemne nouă. Am ajuns să-i urâm pe alții și să ne umilim cu violența propriilor vorbe pentru niște păreri. Iartă-mă mama, vă iert și eu pe voi, căci am uitat de noi.

 

Photo: Mihai Mija

 

About The Author

ionlylovelust

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>