O poveste despre asumare

12363963_987670621289561_753139970_o

Acum un an jumatate am inceput o lupta cu mine. Pe de-o parte idealista din mine, care simtea o chemare puternica catre a-si asculta pasiunea si pe de-alta parte, eul meu social, speriat de moarte de parasirea unui status si de critica celor din jur. Pe scurt, imi doream sa devin coach, iar asta ma terifia.

Dumnezeule mare, nu mi-am imaginat niciodata ca e nevoie de atat de mult curaj sa faci ce-ti doresti!

Spunand povestea pe scurt, a urmat un an jumate de descurajari sistematice. Ba ca nu ma pricep la scris, ba ca nu m-ar citi nimeni, ba ca n-am cum sa strang toti banii pentru scoala de coaching, ba ca nu o sa fiu buna si, in final, chiar daca as fi trecut toate incercarile, nimeni nu si-ar dori un coach de varsta mea. Toate gandurile astea, evident, venind doar din partea mea, caci oamenii din jurul meu au crezut mereu mai mult in mine decat am facut-o eu.

Iar pentru prima oara, am inteles ca singurul lucru care sta intre mine si visele mele este ego-ul meu. Ego-ul meu nu ma lasa sa ies din zona de confort, unde stiam ca sunt la adapost de orice dezamagire sau critica. Pentru ca, asa cum spune un citat care imi place extrem de mult, frica e ca un fost iubit sociopat care crede ca iti vrea binele, nenorocindu-ti viata incercand sa te tina in siguranta.

Singurul lucru care m-a tinut pe traseu a fost incercarea mea sistematica de asumare. Mi-am asumat, in primul rand, ca nu o sa plac tuturor. Ca nu toata lumea o sa considera idea mea buna. Apoi, mi-am asumat ca o sa gresesc, ca unii si altii o sa ma critice, ca o sa ma eticheteze. Mi-am asumat tot ce a trebuit, pana cand am ajuns sa-mi accept faptul ca singurul lucru care ma tine in loc e lipsa mea de incredere in propriile puteri. Iar, ca revers al medaliei, singura conditie pentru reusita este sa crezi, cu incapatanare ignoranta, in propriile puteri.

La mijlocul calatoriei mele, pot spune ca nu exista sentiment mai placut decat acela de a trai in acceptare cu propria persoana. Sunt om, plin de limite si defecte, iar asta ma face unica. In plus, asumarea limitelor mele e doar o resursa pentru progres, facandu-ma mai puternica pentru ca, pentru prima oara stiu exact care sunt punctele slabe in care pot fi lovita si cu ce arme plec la lupta. Iar asta, in lupta cu demonii mei, ma face aproape invincibila.

 

About The Author

ionlylovelust

One thought on “O poveste despre asumare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>