La masa cu ai mei

506222108

Intamplator, am dat astazi peste un producator de pantofi si mi-am adus aminte, cu multa melancolie, de primii mei pantofi cu toc, cumparati de tata la sfarsitul clasei a 8a. Mi-aduc aminte si acum cum am mers la prietenul lui acasa, am ales un model, au ras amandoi de mersul meu pe tocuri cel putin impiedicat si s-au amuzat de faptul ca varsator fiind, am fost incapabila sa aleg o singura culoare pentru pantofii mei cei noi, asa ca i-am facut multicolori.

Apoi, mi-am adus aminte de biata mama care in scoala primara, sub presiunea situatiei noastre financiare , imprumuta bani sa-mi cumpere, din cand in cand, cate ceva. Saraca mama suporta cearta prietenelor ei care o imprumutau, ca sa-mi ofere cate un cadou frumos impachetat, ascunzandu-ne micul capriciu de tata care absolut inevitabil s-ar fi suparat. Cumva, mama nu m-a lasat niciodata sa simt, cu adevarat, cat de rau ne era cand eram cu adevarat la pamant. Iar pe de alta parte, niciodata nu mi-a permis sa iau lucrurile de bune cand ne-a fost bine, amintindu-mi mereu cat trebuie sa fiu de recunoscatoare pentru orice sansa.

Atunci, mi se parea ca am o eternitate in fata alaturi de parintii mei. Mi se parea ca o sa fie mereu acolo sa ma alinte si protejeze. Iar gandul asta imi oferea confortul sa le vorbesc si sa ma port oricum cu ei. Copil fiind, ma ratoiam, ma alintam si ma suparam. Aveam, cel putin in mintea mea, oricat timp la dispozitie sa ne impacam. O viata intreaga.

Acum imi dau seama cat de efemer e totul. Ca singurul lucru, cu adevarat important, e momentul prezent. Caci, oricat de trist ar parea, Craciunul/ziua lor de nastere/ 8 martie/Pastele, s-ar putea sa fie unele dintre putinele pe care le mai facem impreuna. De fapt, privind din viitor inapoi, daca am stii cand ne asteapta sfarsitul, am valorifica mai mult orice ocazie avem sa stam impreuna.

Ar trebui sa punem telefoanele in geanta, sa lasam stresul la usa si sa ne bucuram, cu adevarat, de putinul asta de viata care ne-a fost dat sa traim impreuna. Sa realizam, intr-un final deja intarziat, ca tot ce mai avem este prezentul pe care, cu putina munca, il putem transforma intr-o adevarata comoara pentru fiinta noastra, alaturi de oameni pe care ii iubim cu adevarat.

About The Author

ionlylovelust

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>